Prima pagină

Bine ați venit pe site-ul Societății Române de Fiziopatologie!

Fiziopatologia este ştiinţa biomedicală integrativă aflată la interfaţa dintre disciplinele preclinice şi medicina clinică. Având la bază deopotrivă rezultatele cercetării fundamentale și ale studiilor clinice, Fiziopatologia permite cunoaşterea mecanismelor ce stau la baza iniţierii, progresiunii, compensării, tratamentului și vindecării proceselor patologice la om și animal. Prin înțelegerea etiopatogenezei bolilor putem stabili substratul raţional al corectării dezechilibrelor funcţionale, al terapiei şi în anumite cazuri, a profilaxiei acestora.

Scopul acestui spațiu virtual este de a permite membrilor societății să stabilească relații de colaborare, să realizeze un schimb permanent de idei/expertiză în activitatea de cercetare între echipele din cadrul disciplinelor de Fiziopatologie din țară și totodată să asigure interacțiunea acestora în cadrul forumului de discuții.

Societatea Română de Fiziopatologie (SRFP) a luat fiinţă în 1995 la inițiativa colectivului Disciplinei de Fiziopatologie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" din Iaşi. Membrii fondatori au fost toate cadrele didactice titulare ale Disciplinelor de Fiziopatologie din cadrul universităților medicale din Iaşi, Timişoara, Bucureşti, Cluj, Craiova şi Târgu Mureş.

Cu această ocazie s-a desfăşurat la Iaşi prima reuniune națională de Fiziopatologie cu participare internațională, sub denumirea Centenar "Acad. Dr. Iulius Niţulescu". Centenarul naşterii Acad. Dr. Iulius Niţulescu, mentor al Fiziopatologiei românești, a reprezentat actul de naştere al manifestărilor ştiinţifice ale SRFP. Trebuie menţionat faptul că la inaugurarea Societăţii Române de Fiziopatologie a participat Dr. Vladimir Shinkarenko (Moscova, RU), secretarul general la acea dată a Societății Internaționale de Fiziopatologie (International Society of Pathophysiology, ISP).

Începând cu anul 1995 și până în prezent, membrii societăţii noastre s-au întâlnit regulat în cadrul unor manifestari științifice organizate bi/trianual (cea mai recentă la Timişoara, în octombrie 2012), ocazii cu care glasul fiziopatologilor români s-a făcut auzit de întreaga lume medicală.

SRFP este afiliată la ISP încă de la înfiinţare iar conferințele naționale s-au bucurat în anii următori de prezența altor membri din conducerea ISP – în 2007, la Timișoara, trezorierul ISP, Prof. Dr. László Rosivall (Budapesta, HU) precum și de o participare internațională în continuă creștere.

Evenimente
Conferința Națională a Societății Române de Fiziopatologie

Cluj-Napoca, 7- 9 Septembrie 2017

Avem deosebita plăcere și onoare să vă invităm la Conferinţa Națională, manifestare ce va avea loc la Cluj-Napoca, în perioada 7-9 septembrie 2017.



Formular înscriere

Filiale